Visibilia ex Invisibilibus

Visibilia ex Invisibilibus – Tot ce vedem și atingem, tot ce este vizibil, izvorăște din invizibil.

Când eram la școală, mă întrebam adeseori, de ce, oare, trebuie să mă gândesc eu ce a vrut să spună poetul printr-o metaforă sau comparație. Poate el, într-o stare de beție sau poate o supărare profundă, inventa tot felul de chestii, și io acum le studiez. Despic firul în 4 și apoi în 16 și tot așa ….

Pe de altă parte, tre’ să recunosc că reușeam să intru pe un alt tărâm și să dezleg ce a vrut să spună poetul. Cel mai adesea, la examene importante. Când, din dorința de a da cei mai bun din mine, scriam pe hârtie, tot ce-mi trecea prin minte, fără a mai recite vreun cuvânt. Singura dată când am făcut-o, am modificat totul. Nu s-a mai înteles nimic.

Zilele trecute, am scris un articol. Dintr-o altă lume, cu un înțeles profund. Și-mi spuneam … acum tu scri și alți te citesc, și poate reușesc sau nu, să treacă granița …. Ajung la serviciu și o colegă (mai nebună și directă din fire) îmi spune: Loredana, te-am citit și io aseară, ți-am dat și Like. Da să știi că n-am înțeles nimic. Ce a vrut să spună autoarea? J   Bun așa, îmi spun în sinea mea. Io, n-am putut să-i spun poetului, că nebuniile scrise de el, la o beție cu prietenii, sunt studiate de mine acum.

Au trecut câteva zile și mă trezesc cu o altă replică: Nu ești consecventă, n-ai mai scris nimic. Așa nu-mi mai place de tine. Zic, păi sunt la serviciu, toată ziua cu nasul în cifre, cum vrei să trec așa dintr-o lume în alta? Da’ ceva din mine îmi spune: scuze, maică, scuze. Da. Sunt doar scuze. Sunt doar amânări alte unor trăiri fantastice. Nu-i comod să cobori în ungherele prăfuite ale inconștientului. Unde lumina nu există, unde nu știi ce-i lângă tine sau dacă e ceva. Însă, senzațiile trăite sunt fără de cuvinte. Conștintizările sunt mărețe. Și totuși este atât de greu …

Pentru că sunt analist și-mi place să cuantific, apare întrebarea firească, cât din mine cunosc de fapt? De unde și până unde mă întind? Nu știu dacă voi avea vreodată vreun răspuns concret, sigur și exact. Ce e însă important? Să vorbesc cu acea parte din mine căreia îi este teamă și să negociez cu ea. Să măresc zilnic, zona de confort în care acționez. Să aduc lumina, să fac curățenia necesară, să pun culoare și viață. Cred că pot să spun, să trăiesc, cu adevărat.

Am început prin a spune că tot ce este vizibil, tot ce atingem și vedem, a izvorât din invizibil. Ceea ce este vizibil pentru unii dintre noi, este invizibil pentru alți. Și invers este adevărat. Și atunci ce este vizibil și ce este invizibil? Unde începe și unde se termină. Sau poate nu începe și nici nu se termină. Vă las pe voi să descoperiți, care este lumea voastră vizibilă și/sau invizibilă?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *